Liderul rus Vladimir Putin a anunțat în martie un plan de desfășurare de arme nucleare tactice în Belarus, prima mutare a Moscovei a unor astfel de focoase în afara Rusiei de la căderea Uniunii Sovietice în 1991. Dacă armele ar fi amplasate la baza aeriană de la Lida, la 40 km de granița cu Lituania, vehiculele lor purtătoare ar putea atinge o mare parte din Europa de Est, inclusiv România, relatează Reuters.
Numărul de arme nucleare operaționale a crescut ușor în 2022, deoarece țările au pus în aplicare planuri de modernizare și extindere a forțelor pe termen lung, a anunțat luni Institutul Internațional de Studii pentru Pace de la Stockholm (SIPRI), un important grup de reflecție pe tema conflictelor, care avertizează în cel mai recent raport că lumea intră într-o fază periculoasă, relatează Reuters.
„Dacă vedem că în spatele (amenințărilor) se află distrugerea țării noastre, vom folosi tot ce avem", spune președintele Belarusului, sugerând că odată amplasate pe teritoriul său, țara ar putea folosi pec ont propriu armele nucleare.
Rusia va staționa arme nucleare tactice în Belarus, a anunțat, sâmbătă, președintele Vladimir Putin. Pentru prima dată după anii 1990, Moscova va avea astfel de arme în afara țării, relatează Reuters.
Președintele rus Vladimir Putin ”fabrică amenințări care nu există”, denunță duminică o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, imediat după ce Moscova a anunțat că plasează în alertă ”forța de disuasiune” a armatei ruse, care poate include o componentă nucleară, relatează AFP, citată de News.ro.
China a informat luni că nu va participa la discuții cu Statele Unite și Rusia privind un nou acord pentru limitarea armelor nucleare, relatează Reuters.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat într-un interviu la postul NTV că Statele Unite ale Americii nu vor lansa un atac asupra Coreei de Nord, deoarece știu că nord-coreenii au arme nucleare, relatează tass.com.